GSM este:
- Standard de telefonie mobile
- Lucreaza folsing semnalele radio
- 80% din piata mondiala mobila folseste acest standard
- Cunoscut sub denumrea de 2G
- A aparut pe piata in 1990
- Este sistemul de comunicatie dominant in Europa
Sistem celular
Systemul GSM este un sistem numit „celular”. Deoarece telefoanele portabile atașabile la GSM (așa-numitele telefoane mobile sau celulare) trebuie să fie ușoare și trebuie deci și să aibă acumulatori cât mai ușori, ele au și o putere de emisie radio limitată la circa 4 – 6 km. Drept consecință, releele GSM, numite și „stații de bază”, care au antenele în poziții fixe pe stâlpi la sol sau pe clădiri mai înalte, trebuie să fie numeroase, împânzind astfel mari suprafețe, de ordinul unor întregi zone metropolitane și chiar și mai mari, tinzând cu timpul spre acoperirea completă a țărilor.
Zonele globului în care în general rețeaua GSM nu pătrunde sunt:
- mari zone nelocuite, de ex.: deșerturi, munți înalți, zonele polare, lacuri mari, mări și oceane
- zonele subterane (tuneluri, mine, stațiuni de cercetări situate la adâncime) precum și zonele subacvatice și submarine
- spațiul aerian cu altitudine de peste 4 – 6 km (avioanele de pasageri ajung și la înălțimi de 10 – 11 km)
Securitatea retelei
Sistemul GSM, bazându-se pe transmisii radio, prezintă principial riscul captării ilegale a convorbirilor telefonice. El însă prevede ca semnalul sonor, înainte de a fi transmis, să fiedigitalizat și criptat, dispunând astfel de o securitate de transmisie ridicată
Benzi de frecvente
La ora actuală (2012) există pe glob 14 domenii de frecvențe pentru GSM, toate situate în câte una din următoarele benzi: 400 MHz, 700 MHz, 850 MHz, 900 MHz, 1.800 MHz și 1.900 MHz. Unele domenii se folosesc numai pe anumite continente. Frecvențele cu care transmit telefoanele mobile în cadrul unei legături cu releul antenă (legături numite „uplink”) se deosebesc de frecvențele folosite de relee în direcția inversă („downlink”).
Rețelele mobile celulare GSM oferă o serie de avantaje față de alte soluții tehnice:
- capacitate de transmisie sporită
- consum redus de energie
- acoperire geografică extensivă
- interferențe reduse cu alte semnale
- toleranță la greșeli de transmisie sau defecțiuni
Proprietati:
- Scalabilitate. Sistemul trebuie să poată fi dezvoltat în piețe diferite care au disponibile lățimi de bandă de frecvență diferite, de la 1.4 MHz la 20 MHz.
- Viteză de transfer. Viteza maxima de transfer trebuie sa fie de cel putin 300 Mbps pe downlink si 50 Mbps pe uplink. In medie vitezele de transfer trebuie sa fie de 3 sau 4 ori mai mari decat cele oferite HSDPA si de 2 sau 3 ori mai mari decat cele oferite de HSUPA.
- Mobilitate. Sistemul trebuie să fie optimizat pentru o viteză relativ mică (<15 km/h), dar trebuie să fie capabil să-și mențină conexiunile active și la viteze de până la 500 km/h.